miercuri, 17 martie 2010

Clasa a doisprezecea?!

În limba română numeralul ordinal se formează astfel:
  • la genul masculin şi neutru: din articolul genitival al + numeral cardinal + articolul hotărât -le + particula -a;
  • la genul feminin: din articolul genitival a + numeral cardinal + articolul hotărât -a.
De exemplu:
masculin şi neutru: al doilea, al treilea, al doisprezecelea, al optsprezecelea etc.
feminin: a doua, a treia, a cincea, a douăsprezecea, a optsprezecea etc.

Aceste structuri se învaţă în clasa a cincea. Pentru vorbitorii cât de cât cultivaţi ele ţin de simţul limbii, sunt intrate în instinct, ca să zic aşa.
Să o ascultăm pe Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor:
Eu am o consilieră (...) care e în clasa a doisprezecea.



Evident, întrucât substantivul clasa este de genul feminin, şi numeralul ordinal trebuie să fie tot de genul feminin.
Corect este:
Eu am o consilieră (...) care e în clasa a douăsprezecea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrie aici!