luni, 30 noiembrie 2009

De la cei trimişi nu am mai primit veşti.

de la cei trimişi = complement indirect; adjectiv substantivizat prin ar­ticulare cu articolul demonstrativ cei, genul masculin, numărul plural, cazul Ac, precedat de prepoziţia compusă de la.
Observaţii_________________
Articolul demonstrativ (adjectival) "leagă un substantiv articulat cu articol hotărât sau un nume propriu de persoană de determinantul său" (Gramatica Academiei, voi. I, p. 107). În absenţa termenului determinat, articolul demonstrativ (adjectival) substantivizează ad­jectivul (sau numeralul) pe care îl precedă. Forma cei are valoare de pronume demonstrativ atunci când, stând înaintea unui adjectiv, substituie un substantiv, ca în enunţul:
Elevii au ieşit in curtea şcolii, unde cei mari joacă fotbal, iar cei mici îi privesc.
În această situaţie, substituind substantivul elevii, cei este pronume demonstrativ cu funcţia sintactică de subiect.

"A" este prima literă a alfabetului.

a = subiect simplu; substantiv comun simplu, genul masculin, numărul singular, cazul N.
Observaţii____________
În enunţul de mai sus, a este un substantiv în context metalingvistic. Metalingvistica este acea "disciplină lingvistică care se ocupă cu studiul limbajului specific folosit de lingvişti" (Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicţionar de terminologie lingvistică, Ed. Albatros, Bucureşti, 1980). În metalimbaj, orice parte de pro­poziţie se poate substantiviza, primind diferite funcţii sintactice.
Bine este un cuvânt.
L-am analizat pe şi.
 A însemna este un verb.
  este un cuvânt de legătură.