Cine "îşi aduce o contribuţie"?

O eroare gramaticală, evidenţiată în 1972 de Valeria Guţu-Romalo în lucrarea  Corectitudine şi greşeală, persistă şi azi.
Din păcate, o găsim tocmai pe site-ul unei instituţii de învăţământ:

La buna desfăşurare a activităţii în şcoală îşi aduce o contribuţie importantă şi personalul auxiliar şi nu în ultimul rând părinţii care sprijină prin forţe proprii iniţiativele şcolii.

Iată ce scria acum mai bine de 40 de ani cunoscuta lingvistă:

Greşită este şi folosirea dativului pronumelui reflexiv în : Trebuie îndeplinită datoria ... fiecărui cooperator de a-şi aduce o contribuţie cât mai mare... "Magazin", 1969, nr. 630, p. 2/3. Dativul reflexiv apare obligatoriu când, făcând parte din construcţia a aduce contribuţia, substantivul nu are un determinant (altul decât pronumele în dativ) - e corectă deci construcţia: Fiecare îşi aduce contribuţia la dezvoltarea ţării. E, de asemenea, corectă prezenţa dativului în situaţiile în care contribuţie are şi un alt determinant şi e articulat cu articolul hotărât: Fiecare şi-a adus contribuţia bănească la refacerea regiunilor inundate. În situaţiile în care, însă, ca în exemplul de mai sus, contribuţie nu are un alt determinant şi nu este articulat cu articolul hotărât, întrebuinţarea dativului posesiv este nerecomandabilă. Şi în alte construcţii analoge, dativul posesiv este superfluu - cf. Pentru a-şi impune acest control, mafioţii recurg la orice fel de mijloace. "Lumea", 1971, nr. 13, p. 26/1 (corect ar fi fost: pentru a impune acest control sau pentru a-şi impune controlul). 

Aşadar, fraza de mai sus (care mai are şi greşeli de punctuaţie!) este corectă astfel:

La buna desfăşurare a activităţii în şcoală aduce o contribuţie importantă şi personalul auxiliar şi nu în ultimul rând părinţii, care sprijină prin forţe proprii iniţiativele şcolii.

Iată şi dovada.

Corectează greşelile!

Corectează enunţul:

Se sfiii să mai ne întrebe încă odată dar în schimb a făcut în continu aprecieri tendeţioase către membri juriului ca şi când uni ar fii fost „deai noştrii“ iar alţii „de-ai lor“.

Adjectivul pronominal de întărire

1. Pronumele de întărire este pronumele care insistă, subliniază numele obiectului pe care îl înlocuieşte. Utilizarea sa este însă rară şi învechită:
Însumi am hotărât.
Însuţi eşti responsabil de asta.
2. Adjectivul pronominal de întărire provine din pronumele de întărire şi este frecvent utilizat în limba literară. El însoţeşte şi determină un substantiv, insistând asupra obiectului denumit de acesta:
Maria însăşi a văzut asta.
Înşişi vecinii mei mă acuză.

Adjectivul pronominal de întărire poate însoţi şi un pronume personal:
Eu însumi garantez.

În filmuleţul de mai sus se comit două greşeli.
1.Prezentatoarea greşeşte, zicând noi înşişi, în loc de noi înşine, cum este corect.
2. Corectorul cârcotaş greşeşte şi el, susţinând că înşişi / înşine ar fi pronume de întărire. De fapt, aici, în acest context, ele sunt adjective pronominale de întărire.

"Marcat" / "marcant"

Personajul din secvenţa de mai jos spune:
"Nicolae Grigorescu este o personalitate suficient de marcată..."

Corect se spune:
"Nicolae Grigorescu este o personalitate marcantă..."

Greşeala se produce din cauza confundării celor două paronime: marcat şi marcant.
MARCÁT, -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat.

MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență.