Pentru indicarea datei, probleme apar doar la primele două zile ale
lunii, pentru celelalte lucrurile fiind clare: se foloseşte numeralul
cardinal şi el nu-şi schimbă forma după gen. Aşadar, spunem trei februarie, patru februarie etc.
Pentru prima zi a lunii se foloseşte numeralul ordinal. Deci, corect este: întâi februarie, nu unu februarie.
Pentru a doua zi a lunii, se foloseşte numeralul cardinal. Dificultatea apare aici, din cauză că acesta îşi modifică forma după gen: doi / două. Cum spunem? Oricum. Ambele forme sunt acceptate. Prin urmare, este corect şi două februarie, şi doi februarie. Evident, corecte sunt şi compusele cu aceste numerale: douăsprezece februarie, douăzeci şi două februrie, dar şi doisprezece februarie şi douăzeci şi doi februarie.
Iată pasajele din DOOM pe care mă bazez.
Numeralul cardinal "12" şi cel ordinal corespunzător trebuie folosite la forma de feminin atunci când se referă la substantive femnine: ora douăsprezece, douăsprezece mii de lei, clasa a douăsprezecea (dar se acceptă şi formele de masculin în indicarea datei: doi/doisprezece/douăzeci şi doi mai).Pentru indicarea primei zile a fiecărei luni trebuie folosit numeralul ordinal şi nu cel cardinal: Întâi Decembrie, Întâi Mai, nu Unu Decembrie, Unu Mai.